Recenzie: Gardienii Galaxiei Vol. 2 (Guardians of the Galaxy Vol. 2)

1

A venit timpul pentru un nou film din seria Marvel, iar acesta este Gardienii Galaxiei Vol. 2. Așa cum ne-au obișnuit deja, cei de la Marvel ne oferă un film dinamic, plin de energie și, chiar accentuat, umor. Sala a râs de parcă eram la un film de comedie și nu altceva. Acesta este un lucru bun, Marvel merge mână în mână cu sarcasmul, iar asta prinde foarte bine. Eu zic să nu mai pierdem vremea și să trecem la recenzie.

Proaspăt înființata echipă a Gardienilor Galaxiei este angajată de o civilizație superioară, Suveranii, să le protejeze sursa de energie de o creatură atroce. După ce duc la bun sfârșit misiunea, Star-Lord (Chris Pratt) și echipa se prezintă în fața Suveranilor pentru recompensă. Nu vă gândiți la sume de bani sau altceva, recompensa era chiar Nebula (Karen Gillan), sora Gamorei (Zoe Saldana).

2

 Despre această rasă a Suveranilor vă pun spune că era una extrem de mândră și „superioară”, care nici nu se gândea să-și pune în vreun pericol poporul. Un lucru extrem de amuzant era modul lor de lupta, asemănător unor jocuri pe calculator (veți înțelege la ce mă refer). Imaginați-vă cum ar fi să calci pe coadă un astfel de popor superior. Ei bine, se prea poate ca Rocket (Bradley Cooper) să fi furat câteva din bateriile care reprezentau sursa de energie a Superiorilor. A, nu din vreun motiv anume, stați liniștiți, era doar că erau foarte ușor de furat.

3

Fugăriți prin spațiu de navele teleghidate ale Suveranilor, sunt salvați de o entitate neobișnuită și eșuează pe o planetă necunoscută. Aici sunt urmați de Ego (Kurt Russell), celestul care îi salvase, iar astfel Peter va avea surpriza vieții lui. Va afla informații prețioase legate de trecutul și familia lui. Pentru a-și descoperi moștenirea, îl va urma pe Ego pe propria lui planetă, dar de aici eu vă invit să aflați care era legătura lui Peter cu toate acestea, ce planuri avea Ego. Toate acestea, dar și cum vor scăpa personajele noastre de Yondu (Michael Rooker), angajat de Suverani să-i prindă pe Gardieni, veți afla mergând la cinema.

4

Gardienii Galaxiei Vol. 2 este o explozie de bunădispoziție. Un film extrem de viu și de plin de viață, ne va cuceri de la primele secunde. Ca și elemente cheie, mizează pe drăgălășenia micuțului Groot, foarte simpatic de altfel și de asemenea pe coloana sonoră. Sountrack-urile folosite sunt geniale și completeaza atmosfera generală de voie bună pe care o transmite filmul. Umorul este la el acasă, scene întregi alcătuite din dialoguri amuzante, tachinări și remarci sarcastice sunt prezente pe întreag parcursul filmului. Tot interesant de punctat, vă spun că avem câteva scene cu nimeni altul decât Sylvester Stallone. De asemenea, țin să precizez că filmul are nu una, nu două, ci chiar cinci scene de after-credits, plus o promisiune ca va exista și un Vol. 3.

5

Filmul are premiera pe 05 mai și este distribuit de Forum Film.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s