Recenzie: Ghost in the Shell

1

Săptămâna aceasta am văzut filmul Ghost in the Shell, un film bazat pe seria anime cu același nume. Eu am luat contact prima dată cu desenele japoneze acum ceva mai bine de 10 ani, când am descoperit Naruto. De atunci am urmărit cele câteva sute de episoade și m-a captivat complet acest stil de desene animate. Cu toate că nu am văzut Ghost in the Shell până acum, cu siguranță cu după acest film o să-l văd, negreșit. Să trecem la recenzie, zic.

Acțiunea se petrece în viitor, într-o lume în care aproape totul era robotizat, inclusiv oamenii. Acești își făceau îmbunătățiri, fie că vorbim de o pereche de ochi sau de un ficat de cyborg, care să-i ajute, să le facă viața mai ușoară. Puteai să-ți cumperi astfel de îmbunătățiri și la colț de stradă, contrabanda precum la traficul de droguri.

2

Cea mai mare companie care se ocupa cu această tehnologie cyborg era Hanka Robotics, condusă de Cutter (Peter Ferdinando). Acesta era un om ambițios, însetat de putere, ce își dorea cu orice preț să exceleze și să rămână în istorie cu invențiile companiei lui. Astfel, în urma unui experiment, va combina un creier uman cu un android. Experimentul condus de dr. Ouelet (Juliette Binoche) va fi un succes și astfel se „naște” Maiorul (Scarlett Johansson), prima de felul ei. Un succes imens pentru Hanka Robotics și desigur, pentru Cutter. Acesta avea planuri mari cu Maiorul, noua sa armă care avea să plaseze Hanka Robotics în istorie.

4

Maiorul va fi trimisă la Secția 9, o unitate a Ministerului ce lupta împotriva terorismului, mai ales cel tehnologic. Gândiți-vă că acum totul era computerizat, în rețea și foarte vulnerabil atacurilor cibernetice. Într-una din misiuni, Maiorul se confruntă cu mai multe gheișe robot ce fuseseră reprogramate să ucidă oameni cu funcții înalte în Hanka Robotics. Din acest moment scopul Secției 9 a fost să dea de urma hackerului și să-l oprească. Dacă vreți să aflați cine era acesta, ce motivație puternică avea pentru a face toate aceste lucruri, dar și legătura lui cu Maiorul, va trebui să mergeți la cinema.

6

Filmul este o explozie de efecte și de scene frumos create pentru a te invita în această lume complet diferită de ceea ce știm noi astăzi. Nu mare îmi va fi mirarea că într-o bună zi toate acestea să devină realitate, ba chiar mai mult de atât. Până atunci însă, v-aș recomanda să dați o fugă la cinema să vedeți toate aceste elemente futuriste deosebite. Povestea mi-a plăcut, m-a facut curios să vreau să văd și anime-ul și să aflu mai multe detalii. Scarlett Johansson a jucat foarte bine, până și mersul îl avea rigid precum un cyborg autentic. Nu-mi rămâne decât să vă urez vizionare plăcută!

3

Filmul are premiera pe 31 martie și este distribuit de Ro Image.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s