Recenzie: Copiii domnișoarei Peregrine- Între două lumi

5

După o mică pauză ma întorc cu recenzia unui film „special”, un film care ne poartă în tărâmuri pline de imaginație. O să vă spun că mi-a plăcut extrem de mult, cum nu mă așteptam neapărat. Adică da, știam de la Andreea care citise cărțile, că e frumos și că sigur o să-mi placă și toate cele, dar nu puteam să-mi dau seama cu siguranță până ce nu vedeam cu ochii mei. Și am văzut, și m-a fascinat. Mai multe detalii vă dau în recenzia ce urmează.

Personajul nostru principal este Jake (Asa Butterfield), un tânăr care nu părea că făcuse prea multe cu viața lui până în acel moment. Cu toate acestea, într-o noapte, pe când se ducea să își viziteze bunicul, de care era foarte atașat, s-a întâmplat ceva care i-a schimbat complet viața. Despre bunicul său, Abe (Terence Stamp), pot să vă spun că nu era văzut tocmai bine de către familia lui, cu toții credeau că suferă de demență. De ce? Simplu, pentru că încă de când era Jake mic, îi povestea despre o altfel de lume, unde există copii speciali, cu abilități speciale și chiar îi arăta și poze. Deși Jake a crezut când era mic, pe măsură ce creștea își dădea seama că nimic din tot ce spune bunicul lui nu poate fi adevărat. Pentru că și părinții lui susțineau faptul că bunciul mai mult fabulează decât spune adevărul și Jake a renunțat în a mai crede.

2

Mare păcat aș zice eu, căci în noaptea vizitei, atunci când Jake avea să-și găsească bunicul rănit mortal și fără ochii din orbite în spatele casei, va vedea o creatură ce semăna foarte bine cu descrierile bunicului său. Firește totul avea să fie pus pe seama șocului, iar Jake va ajunge chiar să facă terapie. De atunci a început să se întrebe, oare chiar bunicul său spunea adevărul? Astfel, sfătuiți și de psiholog, părinții lui Jake decid că poate este mai bine să viziteze toate lucurile de care tot povestea bunicul Abe. Vedeți voi, Abe chiar fusese trimis când era mic într-o casă de copii din Țara Galilor pentru a fi protejat de naziști. Acum Jake și tatăl său aveau să meargă să viziteze acea casă, care, din spusele bunicului, era condusă de domnișoara Peregrine (Eva Green).

1

Ajunși acolo, Jake este hotărât să găsească cât mai repede acel cămin. Pleacă astfel în căutarea acestuia și, într-un final, îl găsește. Din păcate era o ruină, locul arăta ca după un asediu, ceea ce defapt se și întâmplase. Ulterior Jake a aflat că locul fusese bombardat de naziști în anul 1943 și că nimeni nu a supraviețuit. Cum se explică, vă întreb eu? Și asta se întreba și Jake, oare chiar să fi fost doar în mintea lui Abe totul? Și nu a renunțat la idee, căci a doua zi s-a întors la ruină. De această dată, însă, se va întâlni cu Emma (Ella Purnell) și cu alți câțiva copii, iar toți semănau cu cei descriși de Abe. Iata că până la urma ceva adevăr exista. Acum eu vă invit să aflați cum erau posibile toate acestea precum și ce se întâmplase cu bunicul Abe, dar și cine fusese el toată viața, totul mergând la cinema.

3

Filmul m-a foarte captivat așa cum spuneam și la început. Este o idee foarte simpatică și foarte bine conturată. M-a surprins faptul că a avut capacitatea să îmbine seriosul cu umorul într-un mod foarte interesant (veți vedea voi mai pe la finalul filmului la ce mă refer), domnul Barron (Samuel L. Jackson) are un stil inegalabil de a fi, răufăcător. Mult mai multe nu vreau să vă spun, pentru că vreau să descoperiți singuri, bucățică cu bucățică totul. Actorii au fost deosebiți, Eva Green în rolul domnișoarei Peregrine este „a hell of a woman” și să nu mai vorbesc despre Samuel Jackson, care are un fel inconfundabil de a fi.

4

Filmul are premiera pe 30 septembrie și este distribuit de Odeon Film.

Recenzie: Nerve – Adevăr sau provocare (Nerve)

1

Nerve sau mai bine zis adevăr sau provocare fără partea de adevăr, cu asta m-am delectat eu în această seară. Un filmulet simpatic despre un joc online, o aplicație mai bine zis, în care poți fi fie Jucător fie Privitor. Lucrurile pot degenera foarte ușor pe Internet, iar această aplicație, Nerve, nu face excepție. Totul escaladează foarte repede de la amuzant la periculos, dar mai multe detalii vă dau în recenzia ce urmează.

Filmul ne-o aduce în prim plan pe Vee (Emma Roberts), adolescenta care urma să termine școala și avea să meargă la colegiu. Acum la ce colegiu, nu putem fi prea siguri. Ea, pasionată de fotografie, ar fi mers la un colegiu foarte departe de casă, în schimb, mama ei nu ar fi lăsat-o niciodată. Nu avea curajul nici măcar să o întrebe și accepta tacit toată situația. Prietena ei ceva mai tupeistă, Sydney (Emily Meade), încerca să o facă să iasă din zona de confort, să „trăiască puțin”, căci doar o viață aveau.

2.jpg

Astfel, Sydney o provoacă pe Vee să încerce și ea această aplicație în vogă, Nerve, din postura de Jucător. Deși este puțin sceptică la început, Vee acceptă să joace, mai ales pentru că voia să-i arate lui Sydney că poate fi și rebelă și nu mereu în umbra ei. Își va face cont și cât ai clipi Nerve îi accesează toate datele de pe Internet, îi creează profilul și îi oferă astfel și prima provocare: să sărute un străin dintr-un bar. Credeți că a acceptat inocenta Vee această provocare? Vă spun doar atât: acesta a fost începutul unui lung șir de provocări, care mai de care mai nebune, dar pe acestea le veți vedea mergând la cinema.

NERVE,  Emma Roberts, 2016. ph: Niko Tavernise / © Summit Entertainment / courtesy Everett

Nerve ne arată puterea imensă pe care o are Internetul și fenomenul de viralizare. Ne mai arată și faptul că dacă ești în spatele unui laptop/telefon nu înseamnă că ești invizibil. Pe lângă toate astea ne mai arată și începutul unei povești de dragoste prin intermediul acestei aplicații joc. Ideea jocului nu era rea în sine, dar a degenerat foarte repede prin teribilism. În concluzie mi-a plăcut și ideea și acțiunea în sine, iar timpul a trecut pe nerăsuflate. Mergeți să vedeți acest film și decideți ce sunteți: Jucător sau Privitor.

3

Filmul are premiera pe 16 septembrie și este distribuit de Freeman Entertainment.

Recenzie: #Selfie 69

2

Începem săptămâna cu un film românesc și nu oricare, ci continuarea filmului Selfie. Mi-a plăcut, m-a făcut să râd, m-a relaxat și cred ca e numai bun de văzut cu gașca. Are un titlu și un poster destul de… deocheat, dar nu vă gândiți la cine știe ce prostii. Fetele noastre doar ce au luat Bacul, nu? În orice caz, ne vom revedea cu personajele îndrăgite din prima parte și vom râde, asta vă asigur. Mai multe vă spun în recenzia ce urmează.

Vă mai aduceți aminte, cred, de Ana (Flavia Hojda), Yasmine (Crina Semciuc) și Roxi (Olimpia Melinte), fetele care au plecat pe nerăsuflat cu două zile înainte de Bac, la mare. Ei bine, acum revin în prim plan, alături de băieții cu care s-au cuplat acolo. Știți voi, băieții care făceau șmecherii cu bancomatele. Idee este că Ana și Roxi au rămas cuplate până în prezent, spre deosebire de Yasmine, care fugea mereu din floare în floare.

3

Cu toate că Roxi avusese un început frumos cu Magi (Vlad Logigan), cei doi nu funcționau foarte bine ca și cuplu. Se certau până și din cauza simpaticei pisici a lor sau din cauza unor șosete ude. Idee este că se vor despărți, iar fetele vor vrea să o facă pe Roxi să uite de necazuri pentru o noapte și să petreacă până în zori. După o noapte de beție, toate 3 fac un pariu, unul destul de nesăbuit: fiecare avea să se căsătorească în 3 zile sau avea să renunțe la posesiile ei cele mai de preț. Dacă Ana avea, teoretic, la cine apela, ce aveau să facă Roxi și Yasmine? Asta vă invit eu să aflați mergând la film, a ieșit o super nebunie care cred că vă va amuza copios.

1

Filmul aduce o notă de modernitate prin stil de realizare, cadre filmate și tehnică. Este un film ușor, lejer, care are rolul de a te destresa. Nu am văzut o legătură directă cu titlul (sau afișul), dar atrage și incită mintea la cele mai năstrușnice idei. Are umor filmul, iar domnul Ceaușu (Răzvan Vasilescu) rămâne un etalon. Sunt conturate și câteva idei într-o manieră mai fină, dar deloc subtilă, despre unii bărbați (veți vedea la ce mă refer mergând la film). În film apar și personaje interpretate de Maia Morgenstern, Virgil Ianțu, Antonia sau Speak. În concluzie este un film ce merită încercat, mai ales dacă ați văzut și v-a plăcut prima parte.

4

Filmul are premiera pe 16 septembrie și este distribuit de ZAZU Film.

Recenzie: I.T.

IT_05858.CR2

Un film cu un nume simplu, dar concis. Este vorba despre, chiar așa, un tip de la I.T. El va fi antagonistul, nu-și va folosi „talentul” pentru a face bine, ci mai degrabă pentru a se răzbuna, dar asta o să vedem puțin mai târziu în recenzie. Acum vreau să zic doar că tehnologia din ziua de azi, cea care ne face viața mult mai ușoară, este o armă cu dublu tăiș. Poate oricând să-și întoarcă puterea împotriva noastră, dacă este folosită cu rea intenție. Pierce Brosnan este bântuit la propriu și la figurat de, băiatul de la I.T.

Domnul Mike Regan (Pierce Brosnan) era directorul unei companii de succes ce activa în domeniul aviației. Cu alte cuvine, domnul Regan avea planuri mari prin noua sa aplicație similară Uber, diferența era dată de faptul că în loc de mașini, să poți comanda avioane private. Un serviciu scump, destinat oamenilor bogați, ce urma să devină realitate. Singurul pas pe care-l mai avea de făcut Regan, era să obțină aproabarea de la ASF pentru a se lista la bursă. Vom vedea dacă a mai reușit sau nu, însă, deocamdată, aș vrea să ne concentrăm puțin pe internul de la IT.

IT_04821.CR2

Pe când Mike susținea o prezentare în fața Adunării Generale, despre noua și ilustra aplicație care avea să revoluționeze indrustria, apare o defecțiune la sistem și sunt nevoiți să întrerupă totul. Totuși, acest nou tip de la IT reușește să rezolve problema în doi timpi și trei mișcări. Mike se arată foarte mulțumit de el și decide chiar să-l cheme în weekend să le repare internetul de acasă. Zis și făcut, Ed se prezintă la casa familiei Regan, acolo unde descoperă că absolut totul era tehnologizat. Era un fel de casă smart, iar totul se făcea computerizat, iar Ed descoperă și faptul că toată casa era plină de camere.

Îi va repara lui Mike problema cu internetul și totodată va rămâne fermecat de fata acestuia. Când va încerca să se aprope mai mult de fata lui, Mike încearcă să-l îndepărteze, iar acest lucru nu îi prea place lui Ed. Ne vom da seamă că, în scurt timp, toată casa Regan va fi controlată de băiatul de la IT, iar de aici începe distracția, pentru Ed desigur. Eu vă invit să aflați ce s-a întâmplat în continuare și cum e reușit Ed să-i terorizeze pe cei 3, mergând la cinema.

IT_04871.CR2

Filmul nu m-a impresionat în mod deosebit. Are totuși niște elemente foarte interesante, plecând de la idee, care ar trebui să ne pună un fel de semn de întrebare cu privirea la tehnologia excesivă, și până la modul de realizare. Băiatul de la IT este un exemplar clasic destul de ciudat, este genul de om de care trebuie să stai departe. Pierce Brosnan ne învățase cu un alt stil, ceva mai alert, de James Bond, dar acum a jucat rolul afaceristului în vârstă, ceva mai domolit. Per total este un film care merită văzut în special pentru impactul pe care îl poate avea tehnologia excesivă asupra noastră.

IT_05700.CR2

Filmul are premiera pe 09 septembrie și este distribuit de Ro Image.

Recenzie: Pumni de piatră (Hands of Stone)

5

Pumni de piatră, așa era supranumit campionul mondial la box din 1980, Roberto Duran, un tip ambițios, care toată viața lui a luptat și a demonstrat de ce e în stare. Filmul face parte din seria celor inspirate din fapte reale, filme pe care eu le îndrăgesc de-a dreptul. În ultimul timp am văzut multe filme de gen și toate au un fel de efect plăcut asupra mea. Partea de final, când sunt prezentate adevăratele fapte, oferă, poate, cea mai plăcută stare. Pumni de piatră, așa cum spuneam, ne prezintă ascensiunea pugilistului din Panama, așa cum a început ea din copilărie și până avea să dezbată titlul mondial. Mai multe vă spun în rencezia ce urmează.

Roberto Duran (Edgar Ramírez), s-a născut în Panama, pe vremea când renumita Zonă de Canal din Panama era sub conducerea Statelor Unite ale Americii. Încă de atunci a dezvoltat o puternică ură față de americani, pentru că le îngrădeau libertatea. Nu mai spun că peste ani, tatăl său de naționalitate americană, a părăsit-o pe mama lui. Iată, deci, un motiv în plus să nu-i sufere pe americani. Până atunci însă, să ne concentrăm puțin pe perioada copilăriei lui. Trăia într-o familie săracă cu mulți copii, dar era ambițios de mic, știa ce vrea și nu înceta să surprindă. Deși la început antrenorul de box nu a vrut să-l primească, dupa ce l-a văzut luptând s-a convins ca va ajunge mare.

1

Astfel, după câțiva ani, i-a aranjat o întâlnire cu Carlos Eleta (Rubén Blades), care avea să-i devină impresar. Acesta, văzând talentul său înnăscut, se decide să îi obțină un antrenor pe măsură. Un vechi prieten de-al lui, o legendă a boxului din acea perioadă, Ray Arcel (Robert De Niro), va începe să-l antreneze pe „sălbaticul” Roberto Duran. Nu au fost ei de fiecare dată pe aceeași lungime de undă, dar Ray a reușit să scoată tot ce era mai bun din Roberto. L-a învățat că în box nu contează numai pumnii, ci mai ales, capul și mintea. Mintea trebuie să fie mereu limpede și trebuie să ai mereu pregătită o strategie pe termen lung a meciului.

În scurt timp avea să concureze pentru centura de campion mondial împotriva lui Ray Leonard (Usher Raymond), cel mai titrat pugilist din acea vreme. Eu vă invit să aflați deznodământul acelui meci, precum și ce a urmat după, mergând la cinema. Lucrurile nu au fost mereu roz pentru „bestia” Duran și orice urcuș are și un coborâș. Trebuie să știi să te controlezi și să treci peste toate.

2

Filmul mi-a plăcut surprinzător de mult. Nu mă așteptam să ma implice atât de mult în poveste, la un moment dat mă foiam în scaun și eram parcă în ring. Mă pregăteam să parez o lovitură și să las KO adversarul. Are și puțin umor pe ici pe colo, unele fapte fiind prezentate într-o manieră umoristică. Sunt introduse și aspecte din viața personală a lui Duran și vă vine să credeți sau nu, dar a avut un copil cam la fiecare KO pe care îl dădea. Per total, Roberto Duran rămâne unul dintre cei mai emblematici pugiliști din toate timpurile, a câștigat centura de campion mondial pentru mai multe categorii de-a lungul carierei sale. Acest film merită văzut fie că sunteți fani ai boxului fie că nu, vă va capta cu siguranță

3

Filmul are premiera pe 09 septembrie și este distribuit de Forum Film.