Surori bune și nebune

1

Tocmai ce m-am întors de la o comedie tare nebună, doar așa e și titlul, nu? Două surori bune și nebune. Da, am râs mult, ce pot să zic. La un moment dat nu se mai auzeau replicile actorilor din cauza râsetelor din sală. A fost cu adevărat o nebunie, o nebunie numai bună de savurat cu prietenii. Să trecem așadar la recenzia noastră.

Acțiunea le aduce în prim plan pe surorile Ellis: Kate (Tina Fey), cea mai zvăpăiată și Maura (Amy Poehler), cea mai responsabilă. Ambele erau acum  pe drumul lor în viață, departe de casa părintească unde își lăsaseră toate amintirile copilăriei. Kate era manichiuristă, accentul căzând pe „era”, iar Maura era asistentă medicală. Nu se poate spune că reușiseră în viață, întrucât una era divorțată, iar cealalată avea un copil, pe Haley (Madison Davenport) și nicio slujbă. Aveau totuși copilăria lor din Orlando și vestitele petreceri marca „Insula Ellis”.

2

Din păcate, părinții lor se gândesc să renunțe la toate acele amintiri și scot la vânzare casa în care au trăit Kate și Maura. Cele două nu vor primi prea bine această veste, dar se vor conforma. Astfel, le vom vedea pe cele două, în camera lor, înconjurate de toate acele amintiri frumoase ale tinereții. Un impact mare îl vor avea jurnalele lor, pe care le vor citi, se vor amuza și își vor da seama cât de diferite erau. Vor avea un impact atât de mare, încât Maura se va lăsa convinsă de Kate să organizeze o ultimă petrecere în casa părintească. Își vor chema toți vechii prieteni, se vor pregăti conștiincios, vor lansa invitațiile pe Facebook și… ei bine și să vedeți ce petrecere nebună a ieșit. Cum? Simplu, mergeți la film să aflați cum au putut degenera lucrurile cu niște adulți veritabili și ce se va întâmpla cu casa (și la propriu și la figurat).

4

După cum am spus, s-a râs mult, foarte mult chiar. Sunt câteva scene extrem de hilare, care vă vor amuza teribil. Atunci când nu poți auzi muzica lui Beethoven din cauza râsetelor din sală, atunci știi că ai nimerit filmul care trebuie. O apariție inedită este dată de dealerul Pazuzu (John Cena) care, în caz că nu știați, ne va prezenta cam tot ce mai e nou în materie de droguri. Mereu „amuzantul” Alex (Bobby Moynihan) va experimenta așa numitul Cloud 10 și, credeți-mă, ne va oferi un adevărat show (pantomimă și chiar și.. pictură). În concluzie, un film decent, la care nu ai cum să nu râzi, ce merge văzut cu prietenii în weekend.

3

Filmul are premiera pe 01 ianuarie 2016 și este distribuit de Ro Image.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s