La limita extremă

1

Am văzut un film la limita extremă. Da, este vorba de așa numitul Point Break și nu, nu e cel din 1991, ci un remake din 2015. Sincer, nu îmi aduc aminte să fi văzut filmul original, așa că nu pot spune dacă a adus îmbunătățiri mari sau din contră, dacă a dezamăgit primul film. Cu toate astea, vă pot spune un singur lucru: este un film cu adevărat extrem, unde adrenalina își face simțită prezența. Să trecem astfel la recenzia noastră.

Lucrurile sunt destul de simple, Johnny Utah (Luke Bracey) era un așa numit atlet de sporturi extreme. El practica sportul într-un mod ceva mai aparte și extrem de periculos. Drept dovadă, în timpul unei reprezentații, prietenul său cel mai bun își va pierde viața. Acest lucru îl va marca foarte tare pe Utah și îl va determina să se lase de aceste sporturi extreme. Se decide să se înscrie pentru forțele FBI și să își înceapă astfel o nouă viață.

2

Va avea șansa să dovedească de ce este în stare, tocmai când aveau loc tot felul de evenimente neobișnuite, soldate cu pierderi uriașe de bani. Se părea că niște atleți profesioniști, dar și teribiliști, se deciseseră să joace rolul lui Robin Hood și să dea bătăi de cap autorităților. Utah își dă seama despre ce este vorba și își convinge șeful să îi dea o șansă, să poată să descopere și să îi oprească pe făptași. Se părea că acești infractori (deloc obișnuiți) încercau să îndeplinească așa numitele Încercări ale lui Ozaki, cele mai periculoase cascadorii ce încercau să onoreze forțele naturii. Trei din cele opt fuseseră deja săvârșite, așa că Utah a mers direct la țintă. Acolo îl descoperă pe Bodhi (Édgar Ramírez), cel care încerca să îl onoreze pe Ozaki înfăptuindu-i Încercările. Îi oferă un loc în echipa sa, iar de aici Utah va avea de făcut o alegere. Ce se va întâmpla cu cei doi, dar și dacă toate cele opt Încercări vor fi înfăptuite, vă invit pe voi să aflați mergând la film.

3

Pot să vă spun că este un film care, pe alocuri, îți taie respirația. Sunt prezentate atât de real (și formatul 3D ajută) toate acele trasee și încercări. Să nu mai vorbesc de peisaje, sunt extraordinare, foarte vii și extrem de periculoase pentru cei care le pun la încercare. Consider că accentul s-a pus mai mult pe această parte decât pe povestea în sine. Posibil ca remake-ul asta să-și fi propus să te aducă mai mult „La limita extremă”. În concluzie, un film bun de văzut pentru efecte și peisaje, povestea ceva mai puțin, mai ales că poate mulți o cunosc deja din 1991.

4

Filmul are premiera pe 01 ianuarie 2016 și este distribuit de Ro Image.

Anunțuri

Daneza

B115_C002_0304UA

Deci, în primul și primul rând aș vrea să spun că îl apreciez și îl compătimesc în același timp pe Eddie Redmayne. A avut în ultimul timp numai roluri dificile și foarte solicitante. Așa că, tot respectul pentru acest actor. Am văzut, așadar, un film inspirat din fapte reale, cu un subiect destul de controversat: prima încercare de schimbare de sex, undeva la începutul anilor ’20. Mulți spun că are potențial de Oscar și, cel puțin Redmayne, pentru ce a fost nevoit să interpreteze, ar merita pe deplin. Să trecem astfel la recenzia noastră despre filmul Daneza, un film puternic și dur.

Renumitul pictor de origine daneză, Einar Wegener (Eddie Redmayne), ne este prezentat alături de frumoasa sa soție, Gerda (Alicia Vikander). Gerda își încerca și ea talentul de pictoriță și era susținută permanent de soțul ei. Făcea în general portrete, care însă nu erau foarte cerute de galeriile de artă. În momentul când prietena ei cea mai bună nu poate să mai vină să pozeze pentru un tablou, Gerda îl roagă pe Einar să o ajute. Îi oferă o pereche de pantofi și dresuri și îl transformă în muza perfectă: Lili. Totul era privit cu amuzament și în joacă desigur, dar oare și Einar simțea la fel?

1

Lucrurile vor lua o întorsătură dramatică în momentul când Gerda se decide să meargă la bal împreună cu Lili, nu cu soțul ei. Acolo se va întâmpla un lucru cel puțin bizar, care o va face pe Gerda să se întrebe cu cine s-a căsătorit de la bun început: cu Einar, ilustrul pictor, sau cu Lili, partea ascunsă până atunci, a soțului ei. Din acel moment Einar va fi prezent tot mai puțin, locul fiind luat de Lili. Aceasta va vrea să experimenteze mai mult partea feminină, începe să poarte rochii și haine de femeie și chiar să flirteze cu bărbați. Surprinzător este faptul că Gerda nu îl va abandona la greu, îi va fi alături și va încerca să îl ajute. Pentru a vedea ce soluție va prefera Lili, dar și dacă aceasta va reuși să își găsească în final liniștea și pacea interioară, vă invit să mergeți la film.

4

Cu siguranță că este filmul cu poate cea mai controversată poveste. Un film inspirat din fapte reale, ce prezintă în detaliu drama trăită de un transexual. Putem să stabilim de la capul locului că actorii sunt aleși perfect și că joacă exemplar. Redmayne dă dovadă de mult profesionalism acceptând acest rol dificil și complex. Totodată, mi-a plăcut mult cum a jucat și Alicia Vikander, a transmis toată drama prin care trece în postura de soție. Este surprinzător de cât devotament și tărie a putut da dovadă Gerda. A luptat alături de soțul ei până la capăt și nu a renunțat la dragostea puternică pentru el. Acest lucru m-a impresionat și am admirat tăria ei. În rest, subiectul este într-adevăr unul tabu, sunt câteva scene stânjenitoare pe alocuri, dar per total bine reprezentate. Nu vă recomand să aduceți copii la film, nu cred că le-ar face bine.

3

Filmul are premiera pe 08 ianuarie 2016 și este distribuit de Ro Image.

Surori bune și nebune

1

Tocmai ce m-am întors de la o comedie tare nebună, doar așa e și titlul, nu? Două surori bune și nebune. Da, am râs mult, ce pot să zic. La un moment dat nu se mai auzeau replicile actorilor din cauza râsetelor din sală. A fost cu adevărat o nebunie, o nebunie numai bună de savurat cu prietenii. Să trecem așadar la recenzia noastră.

Acțiunea le aduce în prim plan pe surorile Ellis: Kate (Tina Fey), cea mai zvăpăiată și Maura (Amy Poehler), cea mai responsabilă. Ambele erau acum  pe drumul lor în viață, departe de casa părintească unde își lăsaseră toate amintirile copilăriei. Kate era manichiuristă, accentul căzând pe „era”, iar Maura era asistentă medicală. Nu se poate spune că reușiseră în viață, întrucât una era divorțată, iar cealalată avea un copil, pe Haley (Madison Davenport) și nicio slujbă. Aveau totuși copilăria lor din Orlando și vestitele petreceri marca „Insula Ellis”.

2

Din păcate, părinții lor se gândesc să renunțe la toate acele amintiri și scot la vânzare casa în care au trăit Kate și Maura. Cele două nu vor primi prea bine această veste, dar se vor conforma. Astfel, le vom vedea pe cele două, în camera lor, înconjurate de toate acele amintiri frumoase ale tinereții. Un impact mare îl vor avea jurnalele lor, pe care le vor citi, se vor amuza și își vor da seama cât de diferite erau. Vor avea un impact atât de mare, încât Maura se va lăsa convinsă de Kate să organizeze o ultimă petrecere în casa părintească. Își vor chema toți vechii prieteni, se vor pregăti conștiincios, vor lansa invitațiile pe Facebook și… ei bine și să vedeți ce petrecere nebună a ieșit. Cum? Simplu, mergeți la film să aflați cum au putut degenera lucrurile cu niște adulți veritabili și ce se va întâmpla cu casa (și la propriu și la figurat).

4

După cum am spus, s-a râs mult, foarte mult chiar. Sunt câteva scene extrem de hilare, care vă vor amuza teribil. Atunci când nu poți auzi muzica lui Beethoven din cauza râsetelor din sală, atunci știi că ai nimerit filmul care trebuie. O apariție inedită este dată de dealerul Pazuzu (John Cena) care, în caz că nu știați, ne va prezenta cam tot ce mai e nou în materie de droguri. Mereu „amuzantul” Alex (Bobby Moynihan) va experimenta așa numitul Cloud 10 și, credeți-mă, ne va oferi un adevărat show (pantomimă și chiar și.. pictură). În concluzie, un film decent, la care nu ai cum să nu râzi, ce merge văzut cu prietenii în weekend.

3

Filmul are premiera pe 01 ianuarie 2016 și este distribuit de Ro Image.

Urări marca Angry Birds

În cazul în care nu știați deja, celebrul joc Angry Birds va avea și un film anul viitor. Acesta va avea premiera în luna mai și este distribuit în România de InterComFilm. Eu personal sunt curios să văd cum ar putea arăta subiectul unei astfel de animații.

Până atunci însă, păsările buclucașe ne urează, în felul lor, sărbători fericite! Găsiți mai jos simpatica felicitare.

Star Wars: Trezirea Forței

2

Iată că a venit și ziua mult așteptată, astăzi am văzut cel de-al șaptelea film din seria Star Wars. A fost o adevărată încântare pentru ochii mei și îmi doream parcă să nu se mai termine și să rămân martor în acea lume. Din păcate s-a terminat, extrem de repede și iată-mă acasă scriind recenzia acestei capodopere cinematografice.

Încă de când am văzut primul film Star Wars (O nouă speranță) la televizor, căci da, din păcate nu eram născut atunci când rula la cinematograf, am fost captivat de acel univers creat de George Lucas. Săbii laser, Jedi, Forța? Pe loc m-am transpus în pielea personajului Luke (Mark Hamill) și am început să-mi imaginez cum m-aș fi descurcat eu în lupta cu nemilosul Darth Vader. În filmele ce au urmat, pot să spun că am trăit alături de ei: de contrabandistul Han Solo (Harrison Ford) și camaradul său de încredere Chewie, de frumoasa prințesă Leia (Carrie Fisher), liderul „rebelilor”, de Luke Skywalker, moștenitorul Jedi, cât și alături de C-3PO și R2-D2 (singurele personaje prezente în absolut toate filmele). Astăzi mi s-a oferit șansă să le revăd și pot să spun că a fost o întâlnire emoționantă.

1

Voi încerca să nu divulg prea multe informații legate de noul film, Trezirea Forței, întrucât îmi doresc ca fiecare dintre voi să aibă o experiență unică în momentul vizionării. Este important să știți că noi personaje își vor face apariția, precum Rey (Daisy Ridley), Finn (John Boyega), un nou roboțel- BB-8, dar și reprezentantul Ordinului Întâi, Kylo Ren (Adam Driver). Ce era Ordinul Întâi? Mergeți la film și o să aflați, doar nu credeați că o să vă stric surpriza! Și multe alte surprize vă vor aștepta la fiecare pas, fiți siguri. Identitățile noilor personaje ne vor fi prezentate treptat, astfel suspansul și nerăbdarea vor crește cu fiecare minut. Trailerul ne face o mică idee despre ei, dar nu neapărat cea corectă.

7

După vizonare, multe ore am rămas cu un sentiment puternic, nu puteam parcă să părăsesc universul Star Wars și să mă întorc în București (unde mai și începuse să ningă între timp). Pentru mine a avut impactul dorit și aștept cu nerăbdare următoarea parte (căci da, vor mai urma!). Scena finală este de-a dreptul copleșitoare și încărcată de emoție. Nu mai spun că formatul IMAX a reușit să mă acapareze total și să mă țină captiv.

4

În concluzie, Star Wars: Trezirea Forței este un film ce va crea nostalgie și foarte multă emoție. Cele 136 de minute parcă nu sunt suficiente, te vor face să îți dorești să nu se fi terminat. Regizorul J. J. Abrams se pare că a reușit nu numai să mulțumească pe toată lumea, dar să și continue cu succes o legendă.

6

Filmul are premiera pe 18 decembrie și este distribuit de Forum Film.

Crăiasa Zăpezii 2

1

Acum câteva săptămâni mergeam la animația Crăiasa Zăpezii și v-am împărtășit părerile mele aici. Pe atunci atmosfera de afară nu era tocmai în ton cu ce se întâmpla în tărâmul înghețat de nemiloasa Crăiasă. Astăzi am fost la continuarea animației, dar nici acum vremea nu s-a schimbat prea mult. Bine, acum drept vorbind nici nu trebuia, căci Crăiasa a fost învinsă și gerul a fost alungat. Veți vedea în recenzia ce urmează de ce totuși vremea de la noi nu a fost în ton cu animația.

Povestea se va axa de această dată pe amuzantul și neîndemânaticul trol Orm. După ce Crăiasa a fost învinsă, trolii au fost dezghețați și viața lor își va continua cursul obișnuit. Orm îi va lăsa așadar pe Gerda și Kay și se va stabili împreună cu bunica lui cea uitucă (mă mir că mai știa că are nepot) în orașul trolilor. Aici își va lua o slujbă, de miner, cu care va încerca să se întrețină. Nu era chiar ușoară viața de trol, ce pot să zic. Avea rate la casă și nu își permitea să o bucure pe bunica lui cu câte un concert. De bine, de rău, avea un servici și bine zis avea, căci în stilul caracteristic va crea un adevărat haos în mine (vă las pe voi să savurați momentul).

2

Cu toate acestea se va ivi o oportunitate. Regele se hotărăște să ofere mâna nepoatei sale celui mai iscusit cavaler. Îl știți pe Orm, nu arăta câtuși de puțin a cavaler, dar încercarea moartea n-are așa că îl vom vedea chinuindu-se să intre în curtea palatului. Ce trebuie să vă mai spun este faptul că bunul Orm își făcuse o promisiune sieși: să nu mai mintă niciodată și să fie cinstit. Să înceapă o viață nouă, lipsită de păcate, în care lumea să nu știe că a fost slujitorul temutei Crăiese. Oare va reuși Orm să își țină promisiunea? Va putea el să o cucerească pe prințesă? Sau oare va cădea în propria plasă și o va aduce din nou pe Crăiasă? Vă las să descoperiți singuri mergând la film.

3

Animația este numai bună de văzut împreună cu familia în weekend. Copiii cu siguranță vor fi captivați, se vor amuza, dar vor și învăța câteva lecții de viață în urma experienței lui Orm. Este într-adevăr o continuare a poveștii, însă Gerda va fi situată în plan secund de această dată. Deși recomand să vedeți mai întâi prima parte, ele sunt ușor individualizate și nu este necesară urmărirea primei părți pentru a o înțelege pe a doua. Formatul 3D nu face altceva decât să îmbogățească experiența noastra din poveste și da, în cazul de față îți găsește utilitatea.

4

Filmul are premiera pe 01 ianuarie 2016 și este distribuit de Freeman Entertainment.

Snoopy și Charlie Brown: Filmul Peanuts

1

Astăzi vreau să vă spun că am văzut o animație simpatică. O animație cu copii, despre copii și pentru copii (de absolut toate vârstele, evident). A, și despre Snoopy firește. M-a relaxat, m-a binedispus și a reușit să mă amuze în același timp. Așadar vă voi împărtăși părerile mele în recenzia care urmează și sper că o să vă placă.

Așa cum ne spune și titlul, Charlie Brown este personajul central al animației. El este acel băiat din cartier care este ușor luat în râs de ceilalți copii tocmai pentru că nu excela la nimic. Avea însă o inimă mare și o voință puternică. Și mai avea ceva, o dorință neîmplinită de a ridica un zmeu. Din păcate nu reușea niciodată și acest lucru, surprinzător, nu îl descuraja, dar stârnea zâmbetele prietenilor lui. Câinele său, Snoopy, îl însoțea pretutindeni și avea grijă de el în felul său.

3

Lucrurile iau o întorsătură în momentul în care cineva se mută în cartier. Toți copiii sunt curioși să afle cine le va fi vecin și coleg de clasă, iar Charlie are speranța că va putea beneficia de un nou început cu acest nou prieten, fără reputația sa destul de pătată. Ce credeți, acest nou coleg era de fapt o ea, fata cu părul roșu, care îl va fermeca iremediabil și complet pe Charlie. De acum înainte Charlie își promite că va face tot posibilul să o cucerească, inclusiv să o bage în seamă dacă va fi cazul. Realizează, cu tristețe, că nu este tocmai de nasul ei, dar se ambiționează să devină potrivit pentru frumoasa lui cu părul roșu.

Soarta îl va ajuta puțin și în urma unui test va obține punctajul maxim, lucru pe care nu îl mai realizase nimeni până atunci. Din acel moment va deveni un fel de Einstein printre colegii săi, toți îl vor idolatriza, ba unii chiar invidia (cel puțin Lucy- „psihiatra” lui). Vă invit să vedeți dacă și cum va încerca Charlie Brown să o impresioneze (sau măcar să o cunoască) pe fata cu părul roșu și ce sacrificii va face pentru aceasta, mergând la această frumoasă animație.

6

Animația este frumoasă, cromatică excelentă și conține și câteva învățături morale pentru cei mici. Charlie va da dovadă de curaj, perseverență, dar și de loialitate și integritate. Snoopy ne va amuza în stilul său caracteristic și vom putea vedea și povestea lui cu Fifi și avionul roșu, inspirată de stăpânul său Charlie. Recomand cu căldură această animație care pe mine m-a relaxat și m-a făcut să îmi aduc aminte de copilărie. Nu cred că are rost să mai precizez, dar este o proiecție 3D ce ne va introduce mai mult în poveste. Să nu uit să menționez că la început veți avea parte de o scurtă Scrat-tastrophe cosmică de-a lui Scrat, veverița buclucașă din Ice Age.

4

Filmul are premiera pe 25 decembrie și este distribuit de Odeon Film.

Vacanță cu „de toate”

1

În seara aceasta am venit extrem de amuzat acasă. Motivul pentru care eram așa este unul simplu: am văzut un film cu „de toate” (și nu, chiar nu a fost nicio shaorma prezentă), mai precis o aventură de poveste a unor tineri aflați în vacanță. Am văzut câteva comedii pe anul acesta, dar pot să spun cu lejeritate că acesta țintește spre primul loc. Este un film franțuzesc, cu umor din belșug, pe care vi-l recomand cu căldură. Motivul îl aflați în recenzia care urmează.

Un grup de tineri pleacă în vacanță în Brazilia și nu oriunde, ci chiar la hotelul deținut de tatăl Soniei (Alice David), Alain (Christian Clavier). Să nu vă închipuiți că era orice hotel, nu, era cel mai ecologic hotel posibil și urma să primească și un titlu de la WWF. Prietenul Soniei, Franck (Philippe Lacheau), urma să-l întâlnească pe Alain cu prilejul acestei excursii și apoi să facă pasul cel mare. Asta într-un scenariu ideal firește, căci multe, prea multe s-au întâmplat până acolo.

4

Băieții decid să plece într-o excursie fără fete după ei (cel puțin nu ale lor) și să se distreze. Întâmplarea face ca Alain să o trimită și pe mama lui cu ei, o bătrânică ursuză ce se deplasa cu un fel de scuter. Zis și făcut, închiriază un ghid care îi duce să viziteze peșterile din junglă. Acest ghid îi conduce prin labirintul din peșteră până când cade într-o groapă. Ceilalți încearcă să îl salveze, teoretic, căci practic.. vă invit să vedeți în film cum Alex (Julien Arruti) îi oferă „ajutorul”. De aici totul o va lua razna, la propriu, când toți vor încerca să se salveze și să găsească drumul spre casă.

Vreau să vă spun că de cealalată parte, cei rămași la hotel, au încercat să îi găsească pe rătăciți. Alain va găsi însă camera de filmat a lui Alex (culmea, în curtea hotelului) și astfel vor reuși să refacă drumul celor pierduți. Ce vor afla cei de la hotel vă avertizez că va produce momente de râs copios, dar și câteva secrete la fel de savuroase despre proprietarul hotelului, Alain. Nu aș vrea să vă răpesc plăcerea de a descoperi prin câte pățanii au trecut eroii noștri până să se întoarcă la hotel, așa că vă invit să le descoperiți singuri mergând la film. Vă zic doar că nu e tocmai în regulă să superi un grup de băștinași sau să arunci un om leșinat din avion cu parașuta.

3

Mi-a plăcut foarte mult ideea de prezentare a acestui film, cam toată povestea grupului rătăcit este prezentată prin intermediul acelei camere de filmat și astfel ești implicat mai mult în acțiune. Pățaniile grupului sunt extrem de hilare și dau dintr-o extremă în alta. Acum totul e bine, în secunda următoare trebuie să facă cineva o gafă de proporții și să stârnească un adevărat haos. Să nu mai spun de bunicuță, care face deliciul filmului prin energia de care dă dovadă și prin replicile ei puțin cam rasiste. Filmul este în limba franceză, așa că iubitorii de franceză vor fi încântați să audă acest lucru. În concluzie, dacă vreți să râdeți cu poftă și să vă distrați copios, știți ce trebuie să faceți: să mergeți la filmul Vacanță cu „de toate”.

5

Filmul apare pe 25 decembrie în cinematografe și este distribuit de Ro Image.

Steve Jobs

1

Iată că a venit vremea să cunoaștem povestea lui Steve Jobs, fondatorul renumitei companii Apple. Fiind un mare fan a tot ce înseamnă acest brand, unde credeți că mă aflam în această seară? Firește că la vizionarea filmului despre vestitul și revoluționarul Steve Jobs. A fost frumos, auzisem despre liderul Steve Jobs și despre modul cum acesta își trata angajații, dar a fost interesant să vad puse în scenă toate aceste detalii, detalii care au făcut din fondatorul Apple un adevărat vizionar. Fără alte vorbării, să trecem la recenzie.

Filmul nu se bazează pe acțiune în sine, ci mai degrabă pe trei puncte esențiale din viața lui Steve Jobs, trei lansări mai exact: a Macintosh-ului, a companiei Next și a iMac-ului. Nu sunt prezentate lansările în sine, ci momentele premergătoare acestora. Detaliile din spatele cortinei să spunem așa, acelea care schițează portretul personajului principal.

4

Începând cu Macintosh, Steve (Michael Fassbender) ne este prezentat ca un om foarte atent la detalii (închipuiți-vă că își dorea până și luminile pentru ieșirile de urgență stinse), care nu renunța prea ușor la propriile convingeri, de fapt, nu renunța niciodată la ceea ce credea cu adevărat. Cu alte cuvinte este un lider excentric căruia nimeni nu reușea să-i schimbe părerile și ideile (oricât de bune sau proaste erau). Singura care mai reușea să-l înfrunte era directoarea lui de marketing, Joanna (Kate Winslet), care era, să zicem așa, vocea rațiunii pentru Steve. Se purta într-adevăr destul de rău cu angajații lui, dar îi motiva în felul său.

3

Din păcate, temperamentul lui Steve îi va aduce și probleme, orgoliul și susținerile sale îl vor pune la mari încercări. Nu empatizează cu oamenii din jurul său, nici măcar cu bunul său prieten Steve Wozniak (Seth Rogen), cu care începuse munca în propriul garaj. O să încerc să mă opresc aici cu povestirea pentru că vreau să o descoperiți singuri mergând la film. Este spusă povestea unuia dintre cei mai mari lideri și vizionari care au schimbat lumea.

Ca încheiere aș vreau să vă mai spun că actorul Michael Fassbender joacă exemplar și că seamănă extrem de bine cu regretatul Steve Jobs. Este într-adevăr un film care pune accentul pe trăsăturile de caracter, deci nu vă așteptați la prea multă acțiune. Acestea fiind spuse, nu rămâne decât să mergeți la film și să descoperiți omul din spatele succesului Apple.

5

Filmul apare din 11 decembrie în cinematografe și este distribuit de Ro Image.

Secretul

4

Știți genul acela de filme ale căror trailere spun în mare cam toată acțiunea și scopul principal al acestora? Ei bine, mie mi s-a întâmplat să experimentez un astfel de film în acestă seară. Este vorba de „Secretul”, o dramă în adevăratul sens al cuvântului, dar ușor predictibilă în special din cauza trailerului. Așadar, sfatul meu ar fi să încercați să nu vizionați trailerul înainte de film. Chiar dacă o faceți/ați făcut-o, tot mai rămâne ceva interesant de văzut în ultima scenă a filmului. Gata cu vorba și să trecem la recenzie.

Filmul nostru are o abordare destul de bună, ni se prezintă evenimentele petrecute în urmă cu 13 ani în tandem cu cele aparent actuale. Spun aparent actuale deoarece ele sunt urmări ale faptelor petrecute acum 13 ani. Ce se întâmpla pe atunci? Tocmai ce avuseseră loc atentatele din 11 septembrie, iar americanii (foarte precauți ce-i drept) se așteptau și încercau să împiedice un nou atac terorist. În principiu se foloseau așa numiții turnători, care ajutau autoritățile să intercepteze acțiunile criminale. Deci un astfel de turnător era valoros.

3

Ray (Chiwetel Ejiofor) și Jess (Julia Roberts) lucrau într-o unitate antiteroristă ce avea sub supraveghere o moschee din Los Angeles. Într-o zi sunt chemați lângă moschee pentru că a fost găsit cadavrul unei tinere neidentificate. Ray rămâne șocat atunci când află că tânăra este nimeni alta decât Carolyn (Zoe Graham), fata lui Jess. De atunci va încerca fără oprire să îl prindă pe responsabil (chiar și după 13 ani). Îl va identifica relativ repede pe făptaș și împreună cu procuroarea adjunctă a districtului, Claire (Nicole Kidman), îl vor face să și mărturisească. Cu toate astea, ce va spune însă sistemul când se va afla că vinovatul este o piesă importantă pentru lupta împotriva teroriștilor ? Asta vă invit pe voi să aflați mergând la film.

1

Filmul surprinde mai mult drama trăită de o mamă ce nu poate să își găsească liniștea și caută răzbunare pentru fata ei. Mi-a plăcut deznodământul pentru că nu mă așteptam la așa ceva, a reușit să ne inducă puțin în eroare aș putea spune. Actorii au jucat la nivelul așteptărilor, nici nu se putea altfel, vorbim doar de Julia Roberts și Nicole Kidman. Stângăcia lui Ray în fața frumoasei Claire (cu care nu are o șansă reală) animă puțin și binedispune. În concluzie este un film bazat mai mult pe sentimente și mai puțin pe acțiunea propriu-zisă.

2

Filmul apare din 04 decembrie în cinematografe și este distribuit de cei de la Ro Image.